Solul pe care se bazează întreaga agricultură a Republicii Moldova se formează extrem de lent, dar poate fi distrus într-un ritm alarmant. Specialiștii atrag atenția că eroziunea și fenomenele climatice extreme transformă această resursă, practic, într-una neregenerabilă la scara unei vieți de om, iar perdelele forestiere de protecție rămân una dintre cele mai simple și eficiente măsuri de apărare.
Un patrimoniu de sol care se pierde prea repede
Alexandru Galupa, specialist în soluri la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), explică faptul că țara noastră are un potențial natural ridicat al solurilor, însă exploatarea agricolă intensivă apasă tot mai greu asupra capacității lor de regenerare. Cernoziomurile acoperă aproximativ 2,4 milioane de hectare, adică peste 70% din teritoriul țării, iar estimările din literatura de specialitate arată că mai mult de un milion de hectare dintre acestea sunt afectate de eroziune de diferite grade – în jur de 40% sau chiar mai mult din suprafața lor.
Pentru a înțelege amploarea problemei, este relevantă comparația dintre timpul necesar formării și cel al pierderii solului. Conform estimărilor bazate pe cercetările lui I. Krupenikov și A. Ursu, în condițiile Republicii Moldova natura are nevoie de circa 60–70 de ani pentru a crea un singur centimetru de sol. În schimb, pe terenurile puternic erodate, același centimetru poate dispărea în doar câțiva ani. Refacerea unui strat fertil pierdut este și mai lentă: literatura agronomică indică intervale de 100–300 de ani, deoarece reconstruirea proprietăților structurale, chimice și biologice ale solului este mult mai complexă decât simpla acumulare de material mineral.
Din această perspectivă, prevenirea pierderii solului este incomparabil mai eficientă decât încercarea de a-l reface ulterior. Solul nu este doar un suport fizic pentru culturi: el stochează apă și carbon, susține biodiversitatea, filtrează apa, reglează scurgerile și menține fertilitatea ecosistemelor, ceea ce justifică integrarea protecției lui în agricultură, silvicultură, urbanism, amenajarea teritoriului și gospodărirea apelor.
Trei zone, trei tipuri de vulnerabilitate
Riscurile nu sunt distribuite uniform pe teritoriul țării. Pornind de la cercetările academicianului Andrei Ursu, Alexandru Galupa împarte Republica Moldova în trei mari regiuni pedogeografice. În Silvostepa de Nord, unde predomină solurile cenușii și cernoziomurile argiloiluviale, levigate și tipice, prioritară este menținerea conținutului de humus, prevenirea compactării și controlul eroziunii pe terenurile în pantă. În zona Pădurilor Codrilor, relieful fragmentat și pantele accentuate cresc susceptibilitatea la eroziune hidrică, ravenație și alunecări de teren, astfel încât modul de folosință trebuie corelat cu panta, expoziția, tipul de sol și stabilitatea geomorfologică. În Stepa Câmpiei de Sud, deficitul de umiditate, secetele, vânturile uscate, eroziunea eoliană, aridizarea și, local, riscurile de salinizare cer un cu totul alt set de măsuri.
Cum acționează perdelele forestiere
Perdelele forestiere de protecție sunt fâșii de arbori care reduc viteza vântului și, implicit, capacitatea acestuia de a desprinde și transporta particulele fine de sol. Astfel sunt conservate tocmai fracțiunile cele mai bogate în materie organică și elemente nutritive. Efectul lor se extinde însă dincolo de protecția împotriva eroziunii eoliene: perdelele favorizează acumularea zăpezii, diminuează evaporarea, contribuie la păstrarea umidității în sol și atenuează amplitudinile microclimatice din terenurile agricole.
Un hectar de perdea protejează zeci de hectare de culturi
Beneficiile se reflectă și în cifre. Într-un proiect de reabilitare din Republica Moldova, aproximativ 3.157 de hectare de perdele forestiere au contribuit la protejarea a aproape 91.000 de hectare de teren agricol – un raport de circa 29 de hectare protejate pentru fiecare hectar de perdea. O proporție similară reiese și din datele Agenției „Moldsilva” pentru anul 2014, când reabilitarea a 898,43 de hectare de perdele a fost asociată cu protecția a circa 27.000 de hectare de terenuri agricole. Mai mult, evaluările folosite în proiectele pentru țara noastră arată că productivitatea culturilor de pe terenurile protejate poate fi, în medie, cu aproximativ 15% mai mare decât pe cele neprotejate. Într-o țară tot mai afectată de secete, vânturi puternice și ploi torențiale, investiția în aceste centuri verzi devine o prioritate pentru păstrarea solului și a recoltelor.
