Un meșteșug născut din nevoie
Gheorghe Oprea, din satul Lozova, raionul Strășeni, s-a apucat de împletit coșuri din lozie după ce a ieșit la pensie, acum aproape două decenii. Avea nevoie de coșuri pentru vița de vie și, inspirat de un cumnat, a învățat singur meșteșugul. Astăzi, coșurile lui ajung nu doar în gospodăria proprie, ci și la comenzi din țară și de peste hotare.
Soția sa, Marina, știa să lucreze cu lozia din tinerețe și l-a ajutat la primele încercări. Împreună au împletit și un coș mare comandat din Italia, iar acum meșteșugul le ocupă o parte din timpul liber, între treburile gospodărești.
Lozia, între legendă și realitate
Numele satului Lozova este legat de legendă de lozie. Se spune că primii locuitori s-au oprit într-un loc cu tufe dese de lozie și un izvor cu apă bună, iar când erau întrebați de unde vin, răspundeau: „Suntem de la lozie”. O altă poveste, păstrată de Gheorghe Oprea, amintește de boierul Zamfir Ralli, care ar fi întemeiat așezarea pe un teritoriu bogat în lozie și apă.
Legătura dintre sat și lozie este întreținută și astăzi prin Festivalul Loziei, ajuns la a doua ediție în 2025, unde meșteri ca Gheorghe Oprea își arată lucrul. Tradiția împletitului se mai păstrează și în alte localități din Moldova, precum Soroca, Rublenița sau Telenești.
Semnele secetei și ale neglijenței
Deși meșteșugul său depinde de lozie, Gheorghe Oprea observă cu îngrijorare că materia primă devine tot mai greu de găsit. „Toate șesurile unde au fost lozie au secat. Înainte erau șanțurile pline cu apă, dar acum mergi liber”, spune el. Lozia crește în zone umede, iar dispariția ei este un semnal al secării apelor de suprafață.
Meșterul atrage atenția și asupra pădurilor din jur: „Dacă înainte nu puteai intra în pădure, acum se învârtește mașina cu remorcă prin pădure, o taie fără să mai sădească”. Tăierile fără replantare nu doar distrug habitatul, dar amplifică seceta și eroziunea, afectând direct locurile în care crește lozia.
Un viitor incert pentru un meșteșug tradițional
Gheorghe Oprea își continuă lucrul, dar recunoaște că fără apă și fără păduri sănătoase, meșteșugul său nu are cum să reziste. Lozia se recoltează toamna, după ce nuielele se maturează, iar apoi se lasă la uscat câteva zile înainte de împletit. Fiecare coș înseamnă ore de muncă atentă, dar și un mediu care să susțină materia primă.
Povestea lui nea Gheorghe este un exemplu despre cum tradițiile depind de natură. Protejarea zonelor umede și a pădurilor nu este doar o problemă ecologică, ci și o condiție pentru păstrarea meșteșugurilor și a identității locale.
