Hidrologii prognozează că, timp de trei luni, Dunărea va curge cu debite inferioare mediilor obișnuite pentru această perioadă a anului. Datele prezentate de specialiști arată un deficit accentuat de apă, care se resimte atît pe fluviu, cît și pe afluenții săi.
La Baziaș, debitele sînt de cîteva ori mai mici decît media
În luna octombrie, debitul maxim al Dunării la Baziaș este estimat la circa 1.600 de metri cubi pe secundă, în timp ce media multianuală a lunii este de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă. Pentru noiembrie, prognoza indică un maxim de pînă la 2.000 de metri cubi pe secundă, comparativ cu o medie de 4.700. Luna decembrie ar putea aduce un debit maxim de 3.500 de metri cubi pe secundă, față de o medie multianuală de 5.100.
Bazinele mici, cele mai afectate
Și rîurile din România vor duce mai puțină apă. În octombrie, majoritatea vor avea debite de 30–50% din valorile normale, iar în noiembrie situația rămîne asemănătoare. Unele bazine pot urca pînă la 50–80% din mediile multianuale, însă cele mai mici valori sînt așteptate în bazinele Rîmnicu Sărat și Bîrlad, precum și în Dobrogea, unde debitele pot coborî sub 30% din media obișnuită.
O oarecare ameliorare este prevăzută pentru decembrie, cînd în multe regiuni debitele ar putea ajunge la 50–80% din mediile multianuale. Excepție face bazinul Bîrladului, unde nivelurile ar putea rămîne sub 30%.
Risc de gheață pe rîuri
Odată cu scăderea temperaturilor, pe unele rîuri din nordul și centrul țării se poate forma gheață. Specialiștii avertizează că prognoza este una orientativă și va fi actualizată pe măsură ce evoluează vremea și debitele.