Un conac cu observator și stație meteorologică
Astăzi, în curtea conacului din Dubăsarii Vechi răsună glasurile copiilor de grădiniță. Cu peste un secol în urmă, același loc era baza de lucru a lui Nicolae Donici, care își pregătea aici expedițiile astronomice, cerceta Soarele și eclipsele și găzduia oameni de știință veniți din mai multe colțuri ale Europei. În parcul din spatele casei se afla observatorul său, iar lângă conac se făceau observații meteorologice care ajungeau în centre științifice europene și, totodată, îi ajutau pe locuitorii satului să-și ocrotească recoltele.
Din acel ansamblu au rămas până azi doar clădirea conacului și câteva obiecte păstrate în casele localnicilor. Au rămas însă și poveștile oamenilor care își amintesc cine a fost „boierul” Donici și ce a însemnat el pentru satul de pe malul Nistrului.
Un orfan crescut de mătușa care i-a lăsat moșia
Nicolae Donici s-a născut în 1874, la Petricani, o suburbie a Chișinăului. Rămas fără părinți de mic, la șapte ani a fost luat în grijă de mătușa sa, Elena Macrii Lysakowski, proprietara moșiei din Dubăsarii Vechi și soția lui Lev Lysakowski. Potrivit Galinei Costețchi, profesoară de istorie la Liceul Teoretic „Nicolae Donici” din localitate, clădirea conacului a fost ridicată în prima jumătate a secolului XIX de buneii astronomului pe linie maternă, iar mătușa i-a oferit tot sprijinul ca să învețe și să-și urmeze pasiunea pentru cer.
Donici a studiat la Liceul Richelieu din Odessa, apoi la Petrograd, a activat în mediul științific rus și a participat la activități științifice europene și internaționale. Istoricul Dinu Poștarencu reconstituie în volumul „Astronomul Nicolae Donici și Observatorul său din Dubăsarii Vechi” genealogia familiei, una dintre vechile neamuri nobiliare din Basarabia. Astronomul și fabulistul Alexandru Donici făceau parte din același neam, însă legătura de rudenie era mai îndepărtată decât cea de unchi și nepot.
Observatorul din 1908 și stația meteo din 1923
În 1908, în parcul reședinței de la Dubăsarii Vechi a început instalarea observatorului astronomic. Pentru Donici, conacul nu era doar o locuință: aici își pregătea cercetările și le prelucra rezultatele, care plecau apoi spre rețele științifice europene. Galina Costețchi spune că rolul important nu-l are clădirea în sine, ci ceea ce a completat-o — observatorul ridicat în spatele casei, în parc, de unde porneau expedițiile și unde revenea de fiecare dată pentru a analiza datele obținute. Potrivit profesoarei, la momentul construirii el era al șaptelea observator din Europa.
Ansamblul era mai complex decât o clădire cu un telescop: cuprindea observatorul, spectroheliograful și stația meteorologică. În conac funcționau un cabinet de lucru cu bibliotecă științifică, un laborator fotografic și un beci în care temperatura rămânea constantă tot anul și unde erau păstrate instrumentele meteorologice. Donici a investit bani proprii în expediții și în aparatura necesară. A urmărit eclipse de Soare și de Lună, comete și lumina zodiacală, cu o atenție specială pentru Soare, iar pasiunea pentru eclipse i-a adus porecla de „vânător de eclipse”.
Datele de la Dubăsarii Vechi ajungeau în Europa
Stația meteorologică a fost înființată în 1923 și, potrivit notelor semnate de Donici și reproduse în volum, a fost integrată în rețeaua meteorologică română. Astronomul menționează și participarea observatorului la „Săptămâna Internațională a Norilor” din 1923, când fotografii ale norilor realizate la Dubăsarii Vechi au fost trimise la Office National Météorologique de France.
Observațiile și rezultatele obținute aici erau transmise către diferite centre din Europa, astfel încât activitatea de la Dubăsarii Vechi era strâns legată de instituții mult mai mari și mai dotate de pe continent, relatează Galina Costețchi. Volumul dedicat astronomului descrie observatorul de la Dubăsarii Vechi drept unul dintre cele mai importante observatoare private din Europa de la începutul secolului XX.
