Acțiuni de monitorizare și razii
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a desfășurat acțiuni de monitorizare și control privind salubrizarea și amenajarea localităților urbane și rurale, cu scopul de a menține un mediu curat și de a preveni formarea gunoiștilor neautorizate. În cadrul campaniei, inspecțiile teritoriale au verificat modul în care autoritățile administrației publice locale organizează lucrările de salubrizare și amenajare.
De asemenea, inspectorii de mediu au efectuat razii comune cu reprezentanții administrației publice locale. Au fost identificate și documentate situații de depozitare necorespunzătoare a deșeurilor în parcuri, păduri, fîșii de protecție a drumurilor, pe terenuri agricole și publice. Ca urmare, au fost demarate lucrări de lichidare a gunoiștilor neautorizate și de salubrizare a terenurilor afectate.
Rezultate și sancțiuni
Pe parcursul campaniei, inspectorii de mediu au depistat 56 de gunoiști stihinice, cu o suprafață totală de 11,2075 hectare. Dintre acestea, 25 de gunoiști, cu suprafața de 9,29 hectare, au fost lichidate.
Pentru încălcarea legislației în domeniul gestionării deșeurilor, au fost întocmite 39 de procese-verbale cu privire la contravenție în privința persoanelor fizice, juridice și a persoanelor cu funcții de răspundere. Valoarea amenzilor aplicate a constituit 50 200 de lei, dintre care 15 550 de lei au fost achitați.