Susține Ecopresa, distribuie! UPDATE: Primarul municipiului Chișinău a venit cu o reacție pe Facebook, în contextul reacțiilor din spațiul public legate de demolarea „Apartamentului Deschis”. „Acea zonă a fost lăsată în paragină ani de zile, iar acum se va transforma într-un loc viu. Am văzut unele revolte referitoare la construcția de pe strada București. În acel loc se desfășurau evenimente LGBT, iar conform deciziei votate de Consiliul Municipal Chișinău, propaganda și marșurile LGBT sunt interzise. Este și poziția mea personală, despre care am vorbit permanent.” Captură de ecran. Sursa: Ion Ceban/Facebook Știrea inițială: „Apartamentul Deschis”, un spațiu cultural și comunitar din scuarul de pe strada București din Chișinău, a fost demolat, fără ca Asociația Oberliht, care l-a inițiat și administrat, să fie informată. În reacție, comunitatea anunță un protest astăzi, 8 iunie, la ora 16:00, în fața Primăriei Chișinău. Contactat de Ecopresa, administratorul Oberliht, Vladimir Us a declarat că: „Am constatat sâmbătă, pe 6 iunie, că nu mai era „Apartamentul Deschis” în scuar și apoi, de la prieteni, am aflat că de fapt pe 3 iunie a fost demolat.” Acesta afirmă că organizația a sesizat poliția în legătură cu situația. Sursa foto: Victor Ciobanu/Facebook Rolul spațiului Spațiul a fost creat în perioada 2009 – 2010 și a funcționat timp de peste un deceniu ca platformă pentru evenimente culturale și comunitare. Spațiul a fost proiectat de artistul Ștefan Rusu. Sursa foto: stefanrusu.net „A găzduit numeroase evenimente, expoziții, performance-uri, proiecții de film, prezentări, lansări de carte și reviste. Cu timpul, comunitatea lui s-a diversificat, inclusiv comunitatea de bicicliști, care l-a folosit la finalul Masei Critice. A existat și o comunitate puternică de DJ și muzică electronică, precum și arhitecți, mulți dintre ei implicați în programele noastre sau în procesul de amenajare a scuarului. În acest sens, a fost unul dintre puținele, dacă nu unicul spațiu care a servit ca platformă pentru actori neinstituționalizați, artiști și inițiative culturale fără personalitate juridică, care au putut să-și desfășoare acolo activitățile sau să participe într-un fel sau altul”, menționează Vladimir. Sursa foto: Oficiul Național de Dezvoltare a Culturii/Facebook Bunuri dispărute Potrivit acestuia, odată cu demolarea au dispărut și bunuri din interior. „Am avut echipamente pentru proiecții de film, mobilier pentru public, scaune, instrumente de lucru, precum și o grădină de care aveam grijă. În prezent pregătim o petiție și un demers scris în care vom detalia situația”, spune Vladimir Us, administratorul AO Oberliht. Reacții din comunitate Reacții au venit și din partea comunității bicicliștilor. Ana Popa, cofondatoarea Alianței Biciclete Chișinău, consideră că dispariția spațiului face parte dintr-o tendință mai largă privind reducerea spațiilor culturale alternative din oraș. „Cazul Apartamentului Deschis nu este unul izolat sau întâmplător… Se conturează deja o problemă generalizată prin care cultura alternativă și spațiile publice accesibile sunt îndepărtate sistematic și în ritm accelerat din Chișinău. Este extrem de îngrijorător cum infrastructura culturală este ștearsă din viața orașului peste noapte și continuă să se diminueze fără noi perspective. La fel de îngrijorătoare este incapacitatea autorităților să înțeleagă valoarea și necesitatea pentru astfel de spații și să trateze sectorul cultural independent ca pe un actor relevant și ca de la egal la egal. Toate aceste acțiuni atât din partea autorităților centrale, cât și locale, arată o direcție clară – de a scoate cultura alternativă, accesibilă, gratuită din centrul orașului ”, a scris aceasta pe rețelele sociale. Captură de ecran. Sursa: Ana Popapa/Facebook Protest anunțat în fața Primăriei În reacție la demolare, comunitatea a anunțat un protest pașnic luni, 8 iunie, la ora 16:00, în fața Primăriei Chișinău (bd. Ștefan cel Mare 83). Organizatorii cer reconstrucția spațiului și spun că intervenția a avut loc fără preaviz. „Invităm toată lumea să se alăture unui protest pașnic pentru a revendica dreptul nostru la educație prin artă și la spații publice accesibile în Chișinău! Cerem reconstrucția Apartamentului Deschis – un spațiu cultural, de întâlniri și evenimente în aer liber, amplasat din anul 2009 în scuarul din str. București 68 din Chișinău, care a fost demolat abuziv, fără preaviz sau vreo notificare, deși figura în schița de reconstrucție a scuarului, avizată și coordonată cu toate instituțiile”, se arată în anunțul evenimentului publicat pe Facebook. Afișul organizatorilor Postări asemănătoare ,,Apartamentul Deschis” a scos oamenii în stradă. Protest după demolarea spațiului cultural „Apartamentul Deschis” ar putea fi reconstruit? Asociația Oberliht lansează o petiție publică Protest la Chișinău al comunității de bicicliști, în contextul demolării „Apartamentului Deschis” Protest în fața Guvernului. Bicicliștii au simulat moartea pentru a atrage atenția la lipsa infrastructurii (II) Uite buncărul, nu e buncărul! „Zestrea” Chișinăului în caz de război VIDEO/ Vor protesta în fața Guvernului. Societatea Vânătorilor și Pescarilor anunță manifestații în toată țara #CLIMATECHANGE – Ce sunt schimbările climatice și ce facem cu ele? (III) FOTO. Au „murit” demonstrativ pentru mediu Protest pentru SALVAREA FLUVIULUI NISTRU Flash-mob-uri concomitente în Moldova şi Ucraina împotriva construcţiei hidrocentralelor pe Nistru Marș de protest împotriva defrișărilor masive în orașul Chișinău BBC: Marea Neagră, tratată zeci de ani ca un coş de gunoi al ţărilor din Est, a ajuns cea mai poluată din Europa Susține Ecopresa, distribuie! Tags: Apartamentul deschis Asociația Oberliht protest vladimir us
IPM
Contributor dedicat la GreenChange.