Susține Ecopresa, distribuie! Guvernul Republicii Moldova a desemnat astăzi Asociația Obștească „ECO-RET MOLDOVA” drept administrator al Sistemului de depozit pentru ambalaje, prin care consumatorii vor putea returna ambalajele din plastic, sticlă și metal și își vor recupera suma achitată ca depozit la cumpărarea produselor. Sistemul va funcționa prin achitarea unei sume suplimentare la cumpărarea băuturilor ambalate în plastic, sticlă sau metal, sumă care va putea fi recuperată după returnarea ambalajului. Autoritățile susțin că măsura are drept scop reducerea cantității de deșeuri abandonate în spațiile publice, râuri sau păduri și încurajarea colectării separate și reciclării corecte a ambalajelor. Asociația Obștească „Eco-Ret Moldova”, desemnată drept administrator al Sistemului de depozit pentru ambalaje, va fi responsabilă de organizarea și gestionarea întregului mecanism. Aceasta va trebui să dezvolte infrastructura necesară de colectare, să colaboreze cu producătorii, comercianții și operatorii implicați și să implementeze sisteme informaționale pentru funcționarea programului. Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a declarat într-o postare pe rețelele de socializare că sistemul urmează să devină funcțional din ianuarie 2027. Potrivit acestuia, cetățenii vor putea preda ambalajele și își vor recupera garanția achitată la cumpărare. Oficialul a menționat că administratorul sistemului „urmează să investească în infrastructură, în aparatele care vor prelua aceste ambalaje, va investi în sisteme informaționale, va aduce împreună toți producătorii, comercianții și va porni o campanie de informare a consumatorilor”. Implementarea Sistemului de depozit pentru ambalaje are drept obiectiv reducerea poluării și creșterea ratei de reciclare în Republica Moldova. Autoritățile susțin că mecanismul va contribui la diminuarea cantității de deșeuri abandonate în spațiile publice și la dezvoltarea economiei circulare, prin reutilizarea și reciclarea materialelor precum plasticul, sticla și metalul. Procesul de implementare pentru a asigura funcționarea transparentă și accesibilă a sistemului pentru consumatori va fi monitorizat de către Ministerul Mediului, totodată, Asociația Obștească „Eco-Ret Moldova”, administrator al sistemului, va fi responsabilă de organizarea infrastructurii de colectare și de coordonarea colaborării dintre producători, comercianți și operatorii implicați în gestionarea ambalajelor returnabile. Postări asemănătoare Companiile textile pot aplica la un program pilot de returnare și reutilizare a produselor propriului brand 23 de tone de deșeuri, găsite într-un depozit. Noi detalii privind dosarul deșeurilor periculoase de la „Moldelectrica” Hainele vechi nu vor mai ajunge la gunoi: Republica Moldova va avea centre de colectare a deșeurilor textile Anvelopele uzate în RM: de la deșeu, la resursă. Ce se face și ce mai trebuie făcut Uleiul uzat de la mașini și utilaje – un poluant periculos. Cum este colectat în RM și ce avantaje avem din reciclare (FOTO) Planeta se sufocă: am ajuns să cumpărăm plastic ambalat în plastic Te întrebi ce poți face pentru un mediu mai curat? Începe colectarea separată a deșeurilor acasă Plasticul: cum îl sortezi și unde îl duci Bateriile de la telecomandă şi lanternă sunt mici, dar periculoase! Acum este simplu să scapi corect de ele Țigările electronice uzate sunt reciclabile. Se colectează și în Republica Moldova Ministerul Mediului lansează o campanie de salubrizare în întreaga țară Regulamentul privind arderea deșeurilor, sub lupa experților de mediu. „Actul în sine nu garantează cât de corect vor fi gestionate incineratoarele” Susține Ecopresa, distribuie! Tags: ambalaje depozitare reciclare
IPM
Contributor dedicat la GreenChange.